Atunci când am ales acest loc am identificat câteva avantaje, cum ar fi: locația spațioasă, aranjamentul sălii este foarte frumos și modern, raportul calitate preț este foarte bun.
L-am ales pe Robert pentru atitudinea, implicarea și stilul său original. Mai mult de atât, aveam deja experiența participării la o ședință de fotografie de nuntă cu Robert, întrucât fusese fotograful verișoarei mele, cu un an înaintea nunții noastre. Momentul în care am văzut pentru prima dată pozele noastre, a fost deosebit de emoționant. Ne-a impresionat foarte mult materialul prezentat, Robert a făcut mai mult decât speram și dacă va trebui să aleg un fotograf cu siguranță acela ar fi cu toată încrederea Robert.
Calitatea videoclipurilor realizate de Sorin împreună cu Mădălin au dictat alegerea noastră. Faptul că la eveniment au fost prezenți doi videografi a ajutat foarte mult la realizarea unui clip deosebit și a făcut ca filmul să fie dinamic, fiind cu adevărat un film cinematic ce îți ținea trează atenția. Cei doi s-au comportat ca niște adevărați profesioniști, dezvoltând o relație foarte bună în timpul filmărilor. Timpul de predare a materialului a fost respectat. Cu siguranță, îi recomandăm cu toată încrederea.
Rochia de mireasă a fost o piesă de suflet, întrucât a fost realizată de mătușa mea. S-a pus foarte mult suflet în acea rochie, fiind unică și special făcută pentru mine. A fost o onoare să o port, iar încărcătura emoțională legată de această rochie o voi păstra toată viața în suflet. Tot ce este legat de rochia de mireasă este unic și toată viața îmi va oferi bucurie. M-am simțit grozav în ea, iar în poze și filmare s-a văzut extraordinar.
Căutam un costum complet, cu vestă. Am găsit exact ce ne doream. Costumul și-a făcut datoria din plin.
Alina este o adevărată profesionistă, o tipă foarte deschisa cu un stil complet diferit de ceea ce găsești în mod obișnuit pe piață. M-a impresionat complet încă de la probă. Am fost cu adevărat fericită de modul în care mi-a realizat cele două coafuri, care au rezistat exact așa cum am plecat de la salon. Pentru aranjamentul de nuntă mi-am dorit ceva diferit, ce nu am mai întâlnit și Alina mi-a oferit exact ce îmi doream. Gândindu-mă la experiența avută, nu aș mai încerca să merg în altă parte pentru o coafură de ocazie.
Îmi doream pentru buchetul de mireasă și lumânări flori de bumbac, iar pentru aranjamentul sălii ne-am dorit ceva diferit, nu un aranjament obișnuit de nuntă. Ramona Constantin (Cameea Flower Shop), partener American Ballroom, ne-a surprins foarte plăcut prin aranjamentul sălii. A fost surpriza ei pentru noi. Știam că vom avea niște pomișori însă nu știam cum anume și i-am dat mână liberă Ramonei, iar aceasta ne-a surprins plăcut.
Ne-am dorit ca tema tortului să fie plaja, deoarece semnifică libertatea. Nu ne-am dorit un tort clasic, sobru de nuntă, iar tortul nostru, “Tenerife Beach”, a fost exact așa cum ne doream, detaliile fiind minuțios realizate.
Acest furnizor ne-a fost recomandat și nu regretăm alegerea făcută. Verighetele sunt deosebite, modele rar întâlnite, iar calitatea este superioară celor de pe piață. Calitatea prețului a fost perfect justificabilă. Acum, ne bucurăm să le privim în fiecare zi, sunt comode și rezistente.