Nuntă vintage în nuanțe de galben

Să încep clasic? Era o zi frumoasă de vară și zorii lui 16 iulie se zăreau când am început să îmi fac bagajul ca în fiecare weekend, dar nu pentru vacanță, ci pentru o nouă zi de muncă, o nouă nuntă! Dar nu! Ar fi greșit! 16 iulie nu a fost o nuntă oarecare, nu a fost doar o nuntă! Nunta Roxanei și a lui Bogdan a fost altceva. Motivele vi le dezvălui unul câte unul ca să vă convingeți singuri… Pe Roxana și Bogdan i-am cunoscut prin intermediul unui alt cuplu de prieteni, cărora le fotografiasem nunta. Ea era verișoara miresei, iar mirele de la prima nuntă fusese coleg cu mine într-o altă epocă parcă, la o mare publicație cu cancanuri, nu dăm nume. 🙂 Cumetrie mare deci la mijloc, aveam totuși un pic de reținere. Începusem să o portretizez pe Roxana pretențioasă. Încercam să o încadrez undeva – încă de la primele discuții încerc să îmi încadrez clienții într-un pattern – în primul rând ca să le pot împlini așteptările. Ea părea genul de mireasă care își face temele. Înregistrasem ceva muncă de cercetare și avea deja în minte și în agendă anumite cadre pe care și le dorea! Buuuuunnn! Știam de unde plecăm, ceea ce era bine, dar îmi imaginam deja cum vor începe să apară indicații despre poza x, poza y. Nu îmi place asta sau cealalta, etc, ceea ce nu era bine. 🙂 Îmi plac clienții pretențioși. Ridică standardul și poate asta operează inconștient cumva, dar sunt situații când se depășește limita și mirii ajung scenografi și chiar fotografi și atunci te întrebi ce mai cauți tu acolo, de ce te-au mai chemat?! Eu văd colaborarea cu un fotograf ca o colaborare cu un oricare alt profesionist pe mâna căruia te lași, tu nefiind cunoscător, fie că e vorba de medic, instalator, programator, în care ai maximă încredere că își va face treaba, și care îți va portretiza nunta așa cum ai face-o tu, dacă ai putea să ai mai multe meserii. Trecând peste mica paranteză și peste fobia inițială 🙂 am ajuns acasă la mirii mei, unde de cum am intrat mi-am dat seama că frica mea era total nejustificată, atmosfera era una calmă și plăcută. Am găsit-o pe Roxana la umbra boltei viței de vie din curte unde se lăsa dichisită pentru marele moment. Casa și curtea erau pline de invitații și de o atmosferă plină de voie bună, generată de dragostea tuturor pentru momentul lor. Cățelușa lor, un cane corso de toată frumusețea, stătea relaxată în cușca ei și din când în când mai venea la Roxana ca să verifice statusul machiajului. Bogdan era la o caterincă cu băieții, așa ca de înainte de a-și pune pirostriile! Erau tare frumoși, emanau liniște și bucurie în același timp. Am simțit că au așteptat mult momentul și că fiecare lucru pe care l-au făcut era asumat, plin de caracter și de convingere. Fiecare privire, strângere de braț sau de mijloc au fost făcute din dragoste și asta a trecut dincolo de fotografii. Nu a fost o nuntă neapărat tematică, însă s-a simțit amprenta Roxanei în tot evenimentul care a avut un fir de galben, pe care l-am regăsit la pantofii Roxanei, pe unghiile ei și la rochiile domnișoarelor de onoare; cât și flori pufoase de bumbac, pe care le-am putut remarca atât în buchetul de mireasă, cât și la lumânări și la mese în restaurant. Ce pot să spun este insă că invitații au dansat încontinuu și s-au bucurat alături de Roxana și Bogdan cu fiecare piesă. Atmosfera pe care au avut-o în suflet s-a transpus asupra evenimentului la fiecare clipă. Pentru că până la urmă nunta este despre bucurie, veselie și împlinire mai presus de mâncare, băutură, loc, etc.

Cele mai emoționante clipe le-am trait în timpul cununiei religioase și în timpului declarației de dragoste făcută de soțul meu.