Nunta eleganta in culori deschise la Simfonia Ballroom

Fotografii realizate de
Alex Lupascu,
Povestea fotografului Alex Lupascu
Pe Elena și Alex i-am cunoscut în 2016 la nunta simpaticilor Georgiana și Adi. Oameni tare frumoși și simpli, plini de dragoste și cu zâmbete contagioase în permamență pe buze, m-au cucerit din prima clipă de când i-am întâlnit. Nunta lor a fost tare frumoasă, elegantă și cu foarte mult bun gust, cu o ceremonie religioasă plină de căldură și o petrecere memorabilă.
Povestea mirilor
Momente emoționante
Fără doar și poate momentul slujbei religioase a fost foarte emoționant. Alex nu a avut nici cea mai mică idee despre rochia pe care o voi purta, despre cum îmi voi prinde părul sau ce model de pantofi voi purta. L-am tachinat ceva pe această temă. Pe de altă parte, aveam emoții că nu mă voi ridica la nivelul așteptărilor lui. A sosit ziua mult așteptată. Rochia a ieșit cum nici în vis nu îmi imaginam, părul și machiajul perfecte. Mi-am tras voalul pe față și am intrat în Biserică la brațul tatălui spiritual. Cele mai iubite și dragi persoane erau înăuntru și mă așteptau. M-au năpădit emoțiile și un zâmbet s-a instalat pe chipul meu, zâmbet ce nu m-a părăsit timp de 3 zile și 3 nopți. (Da, basmele există!) Expresia de pe chipul soțului meu a fost de nedescris! Nu era cea mai fericită zi doar pentru mine, ci și pentru el! Cei 5 preoti care au oficiat slujba au început să cânte. Cântau îngerii! Un moment unic în viață, încărcat cu iubire și fericire. Încercam să îmi stăpânesc lacrimile, dar ele nu mă ascultau. Îmi doream ca slujba să dureze la nesfârșit.
Sfaturi pentru miri
Cu toate că am ales restaurantul cu un an înainte (este bine știut faptul că dacă îți dorești un restaurant cu anumite standarde trebuie să te mobilizezi din timp), restul nunții am organizat-o cu două săptămâni înainte de eveniment. 🙂 Știu că este greu de crezut, dar acesta a fost sentimentul pe care eu l-am trăit. Împărtășind experiența prietenelor mele care au “pătimit” foarte mult în organizarea nunții mult visate, eu mi-am promis că mă voi bucura atât de perioada de dinainte de nuntă cât și de ziua nunții. Așadar, lucrurile erau simple: cu un an înainte am contractat restaurantul, știam deja fotograful cu care doream să lucrăm, știam deja că doamna Mioara Velicu ne va cânta și ne va încânta cu cântecul și cu prezența sa, știam de unde ne vom comanda verighetele, știam cine ne va fi furnizor pentru cabina foto, aveam cea mai bună croitoreasă pentru rochia de mireasă, cea mai bună hair-stylistă și cea mai bună make-up artistă. Și nu exagerez când spun cele mai bune pentru că ele mă cunosc și m-au ajutat să mă simt ca o prințesă ruptă dintr-un basm în cea mai fericită zi din viața mea. De unde știam toate acestea? Ei bine, acesta este avantajul de a fi de muuuulte ori domnișoară de onoare la nunta prietenelor tale. De ce spun că nunta am organizat-o cu două săptămâni înainte de eveniment? Pentru că atunci am simțit cu adevărat presiunea și cât de multe detalii aveam de pus la punct, lucruri cărora nu le dădusem atât de multă importanță: achiziționarea pantofilor și a accesoriilor, degustatul tortului, alegerea aranjamentelor, confirmarea invitaților, așezarea acestora la mese, găsire de cazare pentru invitații din provincie, alegerea de animatori pentru copii, stabilirea programului cu videograful, cu dj-ul, cu fotograful, și lista poate continua. În cele două săptămâni dinaintea marelui eveniment, am simțit cu adevărat că organizez un eveniment.
Melodia primului dans: Bon Jovi - Thank You For Loving Me
https://www.youtube.com/watch?v=_9wKi1keg8g
Locația nunții
Simfonia Ballroom - Pompei
5.0
Recomandarea unei prietene m-a facut să vizitez Simfonia Ballroom și îi mulțumesc și acum. Totul a fost la superlativ așa cum au promis: mâncarea, serviciile, organizarea, implicarea. Nu am avut nici cel mai mic reproș de făcut.

Echipa de furnizori

Locatie de nunta
Simfonia Ballroom

Recomandarea unei prietene m-a facut să vizitez Simfonia Ballroom și îi mulțumesc și acum. Totul a fost la superlativ așa cum au promis: mâncarea, serviciile, organizarea, implicarea. Nu am avut nici cel mai mic reproș de făcut.

Fotograf

Pe Alex l-am cunoscut la nunta prietenei mele Georgiana. L-am remarcat de atunci și l-am apreciat ca om. Iar când am văzut și opera realizată de el atât la nunta Georgianei cât și la ședința de după nuntă, m-am îndrăgostit iremediabil de talentul lui și nu am avut nici cea mai mică ezitare în a-l contacta și a-l ruga să ne imortalizeze cea mai fericită zi din viața noastră. Eram dispusă chiar să îmi modific data nunții în funcție de disponibilitatea lui (slavă cerului că nu a fost nevoie). Și a avut grijă să nu ne dezamăgească nicio clipă. Alex este mai mult decât un fotograf. Este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului și mai presus de toate este OM. A ținut cont de toate dorințele noastre și ne-a oferit cea mai frumoasă colecție de sentimente adunate în fotografii. Cât despre ședința foto, ce să zic? Magic, minunat, extraordinar de frumos, distractiv, inedit…sau, într-un singur cuvânt PERFECT!

Rochie de mireasa
Croitoreasa Nicoleta

Toate rochiile pe care mi le-a croit înainte, mi-au oferit încrederea că doar dânsa îmi poate crea rochia visurilor mele. Pentru mâinele de aur ale doamnei Nicoleta voi fi mereu recunoscătoare.

Hair stylist
Paint Salon

Aranjamente florale
Daria Special

Tort de nunta
Grace Couture Cakes

Entertainment
Mioara Velicu

Cabina foto / Photo Booth

Verighete si inele

chevron-up-icon