În urmă cu un an și jumătate i-am cunoscut pe Cristina și Florin. Îmi povesteau de nunta lor cu ochi mari și nerăbdători. Auzisem despre ei doar lucruri frumoase. Știam că sunt înconjurați de o mulțime de prieteni și de o familie unită, care sigur le vor colora nunta. Așa a și fost. 🙂
Anul a trecut foarte repede și povesteam cu ei în săptămâna nunții despre program și cum ne vom organiza. Erau puțin stresați deoarece vremea avea de gând să ne joace feste, lucru care s-a și întâmplat. La pregătirile mirilor ploua torențial!! Însă, cum nimic nu este întâmplător, soarele a ieșit exact când Florin a întâlnit-o pe Cristina. A fost un moment încărcat de emoții, atât pentru mine ca fotograf cât și pentru ei, deoarece se vedea pe chipurile lor cât de fericiți și împliniți sunt. Sunt norocoasă să am parte de miri cum au fost ei!
Ziua a decurs în cel mai frumos mod posibil, chiar dacă vremea avea să fie capricioasă. Cununia religioasă a fost una deosebită, unde lacrimile nu au încetat să apară. Apoi, a urmat petrecerea, care a fost cireașa de pe tort. Distracția a fost în toi până dimineața.
Am văzut legături de familie și de prietenie cum rar îmi este dat să văd.
Îmi doresc să am parte mereu doar de astfel de nunți. Îmi doresc pentru mirii mei să cunoască adevărata prietenie cum am văzut la Cristina și Florin la nuntă. Mi-a fost mai mare dragul să fotografiez nunta lor. Simțeam că mereu am ceva de surprins și simțeam că nu merită să iau nici măcar o pauză, lucru ce s-a și întâmplat! Dragilor, vă mulțumesc că ați avut încredere în mine! Mie sigur mi-ați rămas în suflet!
Povestea mirilor
Momente emoționante
Cred că pentru amândoi, cel mai emoționant moment a fost “prima” întâlnire, îmbrăcați în Mire și Mireasă. Din cauza emoțiilor, până și buchetul a rămas acasă, dar nimeni nu a apucat să observe. 😂😂
Sfaturi pentru miri
Ziua aceasta este doar despre VOI! Alungați orice stres și faceți cumva ca totul să fie pe placul vostru! Următoarea zi să te gândești că mai vrei să faci o nuntă, decât să-ți spui “Bine că a trecut”.
Noi am început pregătirile pentru nuntă încă de la cererea în căsătorie, care s-a întâmplat cu un an și cinci luni înainte de eveniment. Legat de organizare, a fost foarte importantă alegerea “staff-ului”, căci până la urmă ei contează foarte mult în nunta ta. Când zic “staff” mă refer la Foto, Video, Bar, Sală, Muzică…
Când am căutat cu cine dorim să colaborăm la nuntă, am ales mai mult caracterul persoanei, decât serviicile prestate. Mai mult decât un “serviciu perfect” contează modul prin care lucrează ei cu tine. Prin asta, colaboratorii noștri duc spre PERFECȚIUNE! Toți au fost minunați!
Locația nunții
Marem Arad
5.0
Am ales să ne facem nunta la Marem pentru sala frumos amenajată, scaune tapițate, curte amenajată frumos, parcare mare/păzită, mâncare bună, și preț avantajos per total.
Echipa de furnizori
Locatie de nunta
Marem Arad
Am ales să ne facem nunta la Marem pentru sala frumos amenajată, scaune tapițate, curte amenajată frumos, parcare mare/păzită, mâncare bună, și preț avantajos per total.
Fotograf
Sabina Mladin
Înainte de a o alege nu știam sincer foarte multe despre ea. În urmă cu vreo 4-5 ani făcea poze într-un club. Pozele și pe atunci erau senzaționale. Fără să știm de ce, și fără să mai căutam alți fotografi, am știtu că pe ea o vrem.
Cu ocazia nunții noastre, putem spune acum că ne-am făcut încă un prieten, Sabina Mladin! Fotografiile au ieșit peste așteptările pe care le aveam înainte de eveniment.
Videograf
Răzvan Marinca
Răzvan a fost altă alegere perfecta. Îl întâlnisem la încă două nunți, dar decât să căutăm în arhiva evenimentelor lui, am ales fără ezitare OMUL Răzvan Marinca! Chiar și după nuntă, nu a încetat să ne surprindă prin calitatea materialelor pe care ni le-a trimis.
Rochie de mireasa
Exclusive Bridal Salon Timișoara
După multe căutări la târguri am renunțat la această idee și am descoperit online site-ul celor de la Exclusive Bridal. Din mulțimea de rochițe am găsit aleasa! Sunt mulțumită de alegerea făcută și m-am convins chiar și după “Trash the dress” că rochia a fost de calitate!
Costum mire
Am ales acest furnizor pentru costumele făcute la comandă, pentru faptul că știu să vândă ce fac și pentru calitatea superioară. După nuntă am ales să mai apelăm la serviciile lor.
Hair stylist
Toader Flavius (Crețu)
Aici alegerea a fost relativ simplă pentru că cei doi aveau grijă perfect de părul nostru și înainte. 🙂
Aranjamente florale
Paula Gherdan
Paula este o femeie plină de viață exact ca aranjamentele ei florale. Suntem foarte mulțumiți de alegerea făcută.
Formatie nunta
Claudiu Jula
Am optat pentru Claudiu prin recomandări și după multă căutare pe YouTube. Putem spune acum că este în top printre cele mai bune alegeri făcute, lucru apreciat și de majoritatea invitaților.
Servicii de bar
Shakerz Eventz
Am mai fost la alte evenimente unde au întreținut atmosfera cu cocktail-uri și shot-uri și am știut că ei trebuie să facă parte din nunta noastră. Garantăm că sunt oamenii care nu ar trebui să lipsească de la nicio nuntă! Sunt mai mult decât barman: acum sunt prietenii noștri. 🙂
Invitatii de nunta
Indigo Cards
I-am ales în cadrul târgului de la Timișoara, cei de la Indigo fiind cei mai avantajoși. Suntem mulțumiți de calitatea invitațiilor și de promptitudine.
Cabina foto / Photo Booth
Și pe cei de la Epics i-am ales tot în cadrul târgului de la Timișoara pentru prețul avantajos pe care-l practică. Îi recomandăm mai departe. 🙂
Verighete si inele
Gold Fashion
Ne-au fost recomandați de alte cunoștințe și îi recomandăm și noi mai departe cu încredere.