Alexandra si Adrian: nunta outdoor intr-o gradina cu flori

Tematica:
Grădină cu flori
Fotografii realizate de
Catalin Anghel,
Povestea fotografului Catalin Anghel
Vestea nunții Alexandrei cu Adrian a venit pe nepregătite. Chiar mă pregăteam să îmi iau liber în acel weekend, dar am acceptat cu interes întâlnirea cu viitori miri. A contat și faptul că la eveniment urma să fie domnișoară de onoare Afina, jumătatea feminină a echipei Jambor – fotografi pe care îi apreciez și stimez foarte mult. Drept urmare, m-am întâlnit cu ei și am povestit puțin despre eveniment, despre ce își doresc de la mine ca și fotograf și ne-am înțeles foarte repede. Evenimentul se anunța destul de dinamic, iar petrecerea avea loc în aer liber în cadrul Eutopia Gardens – undeva pe lângă Arad. Suna foarte frumos tot ce mi-au povestit, așa că am acceptat invitația de a fi fotograful lor de nuntă. Party-ul a fost unul de neuitat (chiar dacă vântul ne-a creat puține probleme), iar mâncarea a fost de vis mulțumită lui Dan Anca și echipei sale de la The Chef’s Bar. De muzică și atmosferă s-au ocupat cei de la Stage5 și un artist stradal din Marea Britanie (din păcate nu îi mai țin minte numele, ci doar povestea – amănunte în descrierea fotografiei). A fost un show total 😀 și o nuntă care m-a marcat foarte mult. Un mic amănunt destul de interesant ar fi dat de faptul că la acest eveniment s-a filmat episodul pilot al miniseriei Wedtrotter, documentar ce va fi distribuit în curand.
Povestea mirilor
Momente emoționante
Unul din cele mai emoționante momente a fost când mi-a dăruit buchetul de flori și ne-am văzut în acea zi pentru prima dată. Al doilea moment a fost când am spus DA, iar un moment cu adevărat emoționat din toate punctele de vedere a fost când am văzut cerul roșu și furtuna la 300 metri de noi. 😂
Sfaturi pentru miri
Să facă nunta exact pe placul și gustul lor, iar în timpul evenimentului să se oprească din tot ce fac și preț de câteva secunde să privească în jurul lor.
Melodia primului dans: Beyonce – 1+1
https://www.youtube.com/watch?v=KaasJ44O5lI

Echipa de furnizori

Locatie de nunta
Eutopia Gardens

Fotograf

Cătălin este un fotograf extraordinar și un profesionist desăvărșit. A surprins emoțiile noastre prin fiecare poză.

Rochie de mireasa

Eleganța a fost motivul pentru care am făcut alegerea, iar acum pot spune că rochia de la Rhea Costa este tot ce-mi puteam dori.

Hair stylist
Alina Lita

Alina este o stilistă excepțională, ce muncește cu dedicație și profesionalism.

Decoratiuni de nunta
Glamour Image

Formatie nunta
Stage5 Band

I-am ales pe cei de la Stage5 Band pentru voce, iar atmosfera pe care au făcut-o a fost senzațională.

chevron-up-icon